Gradinița

Vârstă admitere – structura grupelor

Experiența celor 11 ani ne-a arătat că începerea contactului cu colectivitatea este mult mai ușoară când copiii sunt mici. Astfel că ne-am gândit să începem lucrul cu ei de la vârsta de 1 an și șase luni.

Copiii care încep grădinița la o vârstă timpurie devin mult mai sociabili și fac progrese mai mari la nivel personal (învățând cum să devină independenți, să mănânce singuri, să-și facă nevoile la toaletă, să își recunoască hainele și să se îmbrace singuri, etc.). Ruperea legăturii cu părintele poate fi dificilă uneori, însă relațiile pozitive părinte-copil-școală sunt esențiale pentru a ne asigura că acești copii sunt gata să treacă la următoarea etapă, cea a unei vieți fericite și independente.

Perioada copilăriei și cu precădere perioada primilor ani de viață are un impact durabil asupra vieții adultului. Este perioada în care copilul își dezvoltă capacitatea de a gândi, de a vorbi și de a raționa, totodată este perioada propice în care își fixează baze solide ale sistemului de valori, de luare a deciziilor și de relaționare. Mergând pe principiul imitării și al modelării comportamentelor dezirabile încă de la cele mai fragede vârste, putem înțelege importanța și rolul grădiniței în această formare.

Piticii sunt împărțiți în grupe menținând un singur criteriu – vârsta.

Grupele Noastre

Grupa pre-baby este formată dintr-un colectiv de maxim 10 copii începând cu vârsta de 1 an și 6 luni.

Grupa baby este formată dintr-un colectiv de maxim 15 copii începând cu vârsta de 2 ani.

Grupa mică este formată dintr-un colectiv de maxim 18 copii începând cu vârsta de 3 ani.

Grupa mijlocie este formată dintr-un colectiv de maxim 18 copii începând cu vârsta de 4 ani.

Grupa mare este formată dintr-un colectiv de maxim 18 copii începând cu vârsta de 5 ani.

Copii per grupa

Grupa pre-baby 10Copii
Grupa baby 15Copii
Grupa mică 18Copii
Grupa mijlocie 18Copii
Grupa mare 18Copii

Gradinița Nanny

Școala Primară

Pentru copiii care au împlinit vârsta de 6 ani ne-am gândit să-ți venim în ajutor cu înființarea unei școli primare care va avea un program complet și complex, astfel încât orele petrecute în familie, împreună cu copilul tău să fie fără grija temelor sau a cluburilor la care ți-ai propus să îl înscrii.

Pentru a putea înscrie copilul dv la Nanny singura condiție OBLIGATORIE este aceea de a fi dumneavoastră pregătiți de acest drum și înarmați cu foarte multă înțelegere și RĂBDARE.